„Eliminata Depunerea Declarației Unice(212) în anul curent din 2025”

„Eliminata Depunerea Declarației Unice(212) în anul curent din 2025”

Conform ANAF la 1 ianuarie 2025 pentru cei care în cursul anului fiscal încep sau încetează o activitate, și cei care întrerup temporar activitatea sau intră în suspendare temporară a activității a fost eliminat formular 212 prin OUG 128/2024.

În aceste cazuri persoanele fizice au obligația depunerii declarației unice, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor.

A fost eliminată obligația depunerii în anul current a Declarației unice pentru:

  • venitului estimat (Capitolul II)
  • impozitului pe venit, a contribuției de asigurări sociale (CAS)
  • contribuția la asigurări sociale de sănătate (CASS),
  • pentru toate celelalte situații în care intervin modificări / recalculări / rectificări ale acestora.

„Măsura are în vedere simplificarea obligației de declarare de către contribuabil a obligațiilor fiscale datorate într-un an fiscal ținând cont că obligațiile fiscale privind impozitul pe venit, CAS și CASS, datorate de persoanele fizice, sunt certe și devin scadente la data de 25 mai a anului următor celui în care s-au realizat veniturile, în funcție de venitul realizat, oricare ar fi fost nivelul venitului estimat”

În corelare cu eliminarea Capitolului II (venitul estimat), s-a impus revizuirea prevederilor referitoare la:

  • modalitatea de exercitare  privind opțiunea de a determina venitul net în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, de către contribuabilii care realizează venituri din activități independente pentru care venitul net anual se stabilește pe baza normelor de venit, și de către contribuabilii care obțin venituri din drepturi de proprietate intelectuală;
  • obligația înregistrării contractului încheiat între părți, precum și a modificărilor survenite ulterior, în termen de cel mult 30 de zile de la încheierea/producerea modificării acestuia, la organul fiscal competent.

Totodată, pentru simplificarea procedurilor de înregistrare și administrare a contractelor de închiriere, precum și a actelor de modificare a acestora, în situația în care bunul este deținut în comun, se va desemna prin contractul de închiriere sau, după caz, prin actul de modificare a acestuia, proprietarul, uzufructuarul sau alt deținător legal care îndeplinește această obligație.

  • reglementarea obligației contribuabililor care desfășoară o activitate agricolă pentru care venitul se determină pe baza normei anuale de venit, de a depune anual, pentru veniturile anului anterior, Declarația unică până la termenul legal de depunere, respectiv 25 mai a anului următor celui de realizare a venitului.

„Informațiile cuprinse în declarație vizează veniturile realizate în anul anterior, corespunzător suprafețelor cultivate, din creșterea și exploatarea animalelor/familiilor de albine deținute de către contribuabili/asocieri fără personalitate juridică la data de 25 mai, inclusiv, a anului de realizare a venitului”

Concluzii

Eliminarea obligației de depunere a Declarației unice pentru venitul estimat în anul curent (Capitolul II) simplifică semnificativ procesul de declarare fiscală pentru persoane fizice. Contribuabilii vor avea o singură obligație anuală, concentrată pe veniturile efectiv realizate, cu termen de depunere până la 25 mai a anului următor.